Despre noi

Asociația juriștilor romi din Romania RomaJust, este prima organizație de juriști romi din țară și din Europa, fondată de tineri juriști romi. RomaJust s-a înființat la data de 04 iulie 2015 și este formată din absolvenți și studenți romi ai facultăților de drept din țară.

RomaJust a fost fondată ca urmare a constatării faptului că în ultimul deceniu un număr considerabil de tineri romi au absolvit facultatea de drept, în special în țările unde operează programul de burse al Fondului de Educație pentru Romi. Totuși, nu a fost înregistrat un progres vizibil în numărul avocaților, notarilor, judecătorilor romi, etc. Cu atît mai mult, România este o țară cu o populație semnificativă de romi. Sunt înregistrate foarte multe cazuri de discriminare și încălcare a drepturilor persoanelor de etnie romă, mulți dintre ei necesită asistență juridică. La fel, organizațiile de romi care utilizează instrumente juridice în activitatea lor nu au destui juriști sau chiar deloc în echipa lor ca să lucreze pe cazurile preluate de acestea. Acest fapt reprezintă o lacună în profesarea în domeniul juridic cât și în rândurile profesioniștilor de etnie romă.

Scopul asociației

RomaJust își propune să contribuie la dezvoltarea profesională a tinerilor juriști romi din Romania și facilitarea accesului lor la profesia juridică; să creeze o generație de juriști care vor promova, apăra drepturile populației rome, combate discriminarea și încuraja cetățenia activă.

Proiectul "Rețeaua de combatere a discriminării pentru grupuri vulnerabile" este derulat de Asociația Juriștilor Romi ROMAJUST și beneficiază de o finanțare în valoare de 49.318,00 Euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați https://www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți